Ploua...

Ploua...

De ce nu ninge?

De ce imi este frica?

De cine imi este frica, mai bine zis...

Mi'e frica de...de mine...de tine...de ceea ce crezi...

Ma tem de ziua de maine

Ma tem de soare

De prieteni

De vise inutile...

Si totusi sper...si visez

Sper la ceva mai bun

Visez la trecut...

Ma bantuie...
Amintirea ta ma bantuie...

Si totusi nu vreau sa te uit...

Sau poate nu pot.

De ce?

Asta nu mi'o pot explica...Ai insemnat intreaga fericire pentru mine...erai ca un sistem solar...Ma eclipsai...si totusi am iubit asta...si inca iubesc acest lucru...

Sau vreau sa iubesc acest lucru...

Vreau sa imi fac rau cu simpla ta amintire...

Stiu ca a trecut prea mult timp...ca s'au intamplat prea multe lucruri...

Dar...poate si tu, la fel ca mine...Privesti in urma...si poate si tu te gandesti, "ce s'ar fi intamplat daca nu ar fi fost acel Februarie...acea tabara..."

Uneori ma uimesc si pe mine...

Ma uimesc ca inca mai pot privii inapoi...
Ca si acum, daca inchid ochii, te vad zambind...

Ma chinuie parfumul tau, care a ramas impregnat in toate lucrurile mele...

Ma simt vulnerabila...si asta ma intristeaza...

Ma intristeaza faptul ca nu pot spune ce am pe suflet...bine spun...dar poate nu cui ar trebui...totul e trist de fiecare data cand sunt eu fericita...pacat ca am nu sunt...pacat ca oricum totul e trist acum...

Ma intreb oare de ce nu privim la cer mai des? De ce nu zambim? De ce nu culegem flori mai des? De ce privim cu ura pe toti cei din jurul nostru???

Raspunsul e simplu: pentru ca ne temem de iubire...ne temem sa o acceptam...si daca o acceptam ne temem sa o pastram pentru ca, credem ca oricum nu va rezista mult in vietile noastre. Si in felul asta renuntam la ea, fara sa ne gandim la consecinte...fara sa credem, sau sa speram ca o mai putem recupera...

As vrea ca Picaturile de ploaie

Sa ma acopere intr'o imbratisare

Si sa imi canti din nou iubire

Sa iti aud glasul spunand "asta e o nebunie!"

sa ne privim adanc in ochi

Si sa vedem cum soarele apune

Si iar sa fim doar EU si TU

Sa fim mereu doar noi

Sa fie iarasi iarna

Sa ninga peste noi...
si sa fugim, pierduti in lume
Ca sa uitam de VOI.

Astept sa ninga...

am citit de curand blog'ul unei prietene si era exact asa..."

Iti amintesti cum ningea in februarie?

Iar noi ne certam fiindca eu nu conteneam cu plansul?

Pentru ca eu plangeam din cauza lui?

Acel EL care-mi canta ca e fericit, cand eu nu eram?"

acum chiar astept sa ninga, sa fie din nou februarie...dar nu...nu februarie...decembrie...sau ianuarie...sa mai fie o data ziua mea...sau sa fie 24 decembrie, sa ninga si sa fim doar Eu si EL...da da da...EL...acel el care ma facea sa plang si apoi plangea pentru ca eu plangeam...sau imi stergea lacrimile...si zambea ca sa zambesc si eu...cate amintiri am cu EL...amintiri care blocheaza usa trecutului si nu ma lasa sa o inchid...sau poate sunt eu Prea-nu-stiu-cum, si nu vreau sa inchid usa...poate imi place sa ma amagesc singura...
mai sti, cum in februarie s'a ruinat totul in jurul meu? cum a plecat fara sa priveasca inapoi...mai sti cum am vrut sa fac cel mai nebunesc lucru? crezand ca asta mi'l poate aduce inapoi?
prietena mea a mai zis multe lucruri care se leaga si de mine...sau cel putin..de ceea ce simt eu...doar de aia suntem prietene...de aceea in februarie...in saptamana aia cretina...amandoua am plans...si amandoua am incercat sa o facem pe cealalta sa nu mai planga...asta ne'a unit...si imi place...

"Mai stii cum era in februarie?

Cum eu plangeam, iar voi radeati pentru ca eu sa nu mai plang?

Cum spuneati ca sunt "draguta" cand nu eram constienta?

Cum va uimeam pe toti, doar fiindca existam?

Cum speram ca e si EL acolo?

Cum EL a disparut?

Dar mai stii ... ?"

asa eram si eu...speram...si poate inca sper sa fie iarashi langa mine...sa ne intoarcem iarashi la acel 24 decembrie...cel mai frumos craciun din viatza mea...
el m'a invatzat si mi'a aratat cum este cel mai perfect craciun...nu am fost singura...primul craciun cand nu am fost singura...cred ca am uitat sa ii zic cat de fericita am fost...probabil am uitat sa ii multzumesc pentru fericirea mea...
si totusi, chiar vreau sa ninga...

sa ninga si ATAT.

happy ever after

You always make my day better... Sunt mai fericta ca oricand. Ma faci sa zambesc si cand te uiti urat la mine. Te iubesc pe zi ce trece mai mult. Cand ma certi ma simt ca un copil din ala mic, care nu vrea decat sa fie tinut in brate. Ma intelegi, nu ma critici, si ma aceepti asa cum sunt: nebuna, isterica si indragostita nebuneste de tine:*:*:* Esti al meu si sunt a ta:*:*:*>:D<>:D<>:D< Ok poate suna prea pompos ceea ce am scris mai sus, dar sincer nu exista, sau cel putin nu imi gasesc cuvintele necesare ptr a putea descrie ce simt ptr tine:* Te iubesc:*:*:*

just sad

sa zicem ca am evoluat. m-am maturizat din punct de vedere mental. nu mai sunt copila care plange din orice. nu zic ca am uitat sa plang, desi se poate spune si asa. Sau in loc de maturizare m-am facut din ce in ce mai mica, mai speriata. ma inspaimanta lumea in care traim. Numai gandul ca incepe scoala, ca trebuie sa ma reintorc in acel loc atat de familiar si rece, ma face sa ma simt pustie.
Oricum ideea e ca m-am schimbat. Ei m-au schimbat. Ei, toti cei care ma inconjoara. mai nou sunt inspirata, de tot ceea ce vad, aud, simt. Am invatzat sa ma eliberez de toate sentimentele care pun stapanire pe mine. Am invatat sa scriu, despre mine, despre ei, despre noi.
Am pus un titlu gresit, pentru ca nu se poate spune ca sunt trista...Am fericire trista. sau o trista fericire... oricum ideea este ca sunt bine dispusa, desi putin ingandurata.

Lista lucrurilor

Din lista lucrurilor pe care le iubesc:

*Baschetii mei dungati

*painea prajita

*negrul

*ceaiul negru

*Emily the Stranger

*fotografiatul

*muzica buna

*Emo stuff

Din lista lucrurilor pe care le urasc:

*Manelele

*majoretele

*Incultura

*Paianjenii

Dar eu, ca persoana in aceasta viata nu pot ura pe cineva sau ceva. Ura este ceva mai presus de noi. Dar nu mai are sens sa iti incarc tie memoria, tu, pers care o sa citesti asta, cu ideile mele legate de tot ce ne inconjoara.

Pustietatea vietii

Incep sa ma pierd in pustietate. Pustietatea timpului. Privesc cerul, iar Luna ma priveste pe mine. Sute de amintiri si imagini ma napadesc, ma tortureaza prin prezenta lor. Percep o imagine vaga a amintirilor mele. Alerg prin mintea dublurii mele, ii scotocesc si caut tot mai adanc in sufletul ei. Privesc tablouri vechi, persoanele dragi mie imi sunt necunoscute. Parca o data am cu tine si cu mine la mare. O data am stat de malul adancului albastru. O data te-am iubit... De ce o singura data, si nu de mai multe ori? Poate pentru ca ai fost unic in felul tau, si nu te-am meritat decat o data. Privesc luna, si incep iarasi sa alerg, incercand sa supravietuiesc. Ma impierdic si cad. Astept sa imi amintesc ceea ce a fost. Dar tot ce a trecut, este doar o vaga imagine a ceea ce am fost amandoi. Si nu mai are rost. Intr-un tarziu as vrea sa ma trezesc, sa incep din nou sa traiesc.

Deschid ochii. Ma privesc uimita cum stau si scriu pe prispa unei vechi case taranesti. Privesc si imi amintesc ca tot ceea ce sunt, este numai dublura a ceea ce pot fi, sau ceea ce am fost.

Te urasc...sau mai bine Te iubesc
Te iubesc, adica iubesc sa stiu ca te-am iubit...amintirea serii petrecute cu tine in balansoar, imi vine si acum in minte. Imi vine greu sa recunosc ca te-am pierdut...ca ai renuntat...iar acum, intreaga mea existenta, in momentul de fata, se rezuma numai la gandurile mele...
Inocenta noastra a fost perfecta, aproape perfecta, si asta prin imperfectiunea ei...